eu pe post de fotomodel in forbes - aici si gandurile lipsa

Am comis-o si pe asta! Am aparut in Forbes in aceasta saptamana la sectiunea bani si investitii cu un statement public clar: vreau cateva milioane de euro facute din unul doua proiecte personale si dupa aia sa imi vad de pensie. Asa ca primul pas a fost facut. mai urmeaza sa implinesc ce imi doresc si sa reapar eventual in topul lor. :)

Toate bune si frumoase, dar subiectul de baza era acela legat de modelul multifond pe care sistemul de pensii private din Romania intentioneaza sa-l implementeze. Cum am depus un efort de documentare in acest sens pentru a raspunde la o intrebare adresata, am sa pun aici consideratiile personale. Articolul cu pricina nu a luat in considerare decat fata umana a consultantului din mine.

Asa ca iata aici si versiunea initiala:

Introducerea sistemului multifond poate fi interpretata variat. Experientele anterioare arata ca orice politica care modifica specificul pensiilor inainte de a fi implementata trebuie discutata si inteleasa in toate implicatiile ei de catre toate partile cu interese in acest domeniu (reglementator, contribuabil, industria de pensii private, sindicate, piata de capital, piata bancara etc).

Pornind de la acest principiu enuntat de Nassim Taleb:

“What is fragile should break early while it is still small. Nothing should ever become too big to fail. Evolution in economic life helps those with the maximum amount of hidden risks – and hence the most fragile – become the biggest.”

as spune ca orice initiativa, fundamentata economic, in ceea ce priveste reglementarea sistemului de pensii private din Romania ar trebui permisa la acest moment pana sistemul in sine nu devine prea mare si implicit generator de riscuri sistemice.

Daca ar trebui sa ma refer la introducerea sistemul multifond as surprinde acest demers din perspective diferite cu nuantarile aferente:

1. Perspectiva contributorului – piata in Romania, si nu numai, este intr-o faza incipienta incat este greu de crezut ca beneficiarii directii ai acestui sistem vor avea intr-un orizont de termen scurt capacitatea, disponibilitatea si orice alte resurse necesare pentru a intelege exact care este cea mai buna alternativa pentru viitorul propriu. Daca ne uitam la cotele de piata existente pentru pilonul II observam un singur lucru: au castigat cei care au avut forta de vanzare cel mai bine organizata in teritoriu. Marea majoritate au ales agentul de vanzari si ulterior numele companiei. La acel moment nici macar nu s-a pus in discutie performanta investitiei ce urma a fi facuta. Care ar fi insa acele criterii de luat in considerare la nivel individual, la acest moment, pentru fundamentarea unei decizii astazi in vederea rezultatelor de la pensie? Nimeni nu poate oferi aceste repere in acest moment, chiar daca vorbim de randamente minime garantate. Premisa de la care se pleaca este aceea ca statul este un prost administrator, populatia imbatranita este in crestere, intervalul de cotizare a scazut etc... deci riscul sistemului de pensii de stat pentru a intra in incapacitate de plata este mare. Intrebarea care se pune din perspectiva contribuabilului este: pot sa am mai multa siguranta intr-o pensie care vine din partea unor institutii a caror distributie a portofoliului de investitii „lipsit de riscuri” include predominant titluri de valoare emise de stat sau garantate de stat? Ca individ daca te uiti in perspectiva istorica sau prin comparatie cu sistemele din tarile dezvoltate (si cu sisteme de pensii private in functiune de cativa ani) nu ai niciun orizont de certiudine. In plus lipsa unei culturi investitionale, a educatiei financiare coroborata cu inexistenta unor termene de comparatie risca sa determine alegeri emotionale mai mult decat unele rationale.

2. Perspectiva fondului de pensii – la nivelul anului 2008, conform estmarilor OECD (pentru tarile membre) fondurile de pensii au pierdut cca 5,4 trilioane de USD (aproximativ 20% din valoarea activelor nete). Ce inseamna acest lucru? O presiune extraordinara pentru un randament (de) promis/atins pe termen lung, in termeni reali (este discutabila initiativa de reglementare a randamentului minim – insa extrem de binevenita pentru intelegerea riscurilor) in conditiile unor constrangreri pe termen scurt evaluate in termeni nominali. Experienta internationala (cu precadere din zona bancara) arata ca singurele aspecte care trebuie sa fie luate in considerare pe fondul dereglementarii sunt: transparenta si un sistem functional de management al riscului. La acest moment ambele din perspectiva fondurilor sunt generatoare doar de costuri si nu de valoare adaugata. Un alt aspect il reprezinta aici evaluarea activelor din portofoliu. Ca sa dau numai un exemplu extrem, dar posibil, in Romania, Norma 3 din 2009 emisa de CSSPP stabileste ca se poate atribui un grad de risc scăzut al unui fond de pensii administrat privat daca ponderea Instrumentelor cu Risc Scazut (titluri de stat, obligatiuni neguvernamentale, instrumente financiare garantate de stat) din totalul activului fondului este intre 100%-85%. Or, ce se intampla daca aceste instrumente nu sunt lichide? Sau si mai rau sunt supuse unui risc de credit de genul celui care afecteaza acum instrumentele emise de statul grec?

3. Perspectiva statului/reglementatorului – recomandarile FMI din raportul „Romania – Financial Sector Stability Assessment” mentioneaza referindu-se la industria de asigurari si pensii private: „In both sectors, risk management, and appropriate pricing of assets and risks, are key issues.” In acest sens reglementarile si normele emise de CSSPP au inregistrat un progres vizibil pentru o perioada atat de scurta, atat in termeni de acoperire a domeniului reglementat cat si in termeni de detaliu si transparenta in comparatie cu alti reglementatori din piata. Cu toate acestea preocuparea pentru managementul riscului a fost una nesemnificativa. As sublinia aici suprapunerea de competente ale activitatii investitionale (reglementata tot de norma 3 din 2009) cu activitati specifice unei competente de management al riscului. Aparent o mica problema, competenta de management al riscului va deveni extrem de greu de implementat organizational, ulterior, atat din perspectiva costurilor dar si din perspectiva legitimarii ei functionale.

Pe de alta parte provocarea viitoare a reglementatorului pentru introducerea acestui sistem multifond va fi aceea de a crea un set de indicatori de performanta unitari si universali valabili in raport cu care reglementatorul dar si contribuabilul sa poata monitoriza si estima gradul de risc al investitiei in pensia facultativa. Practic existenta unui nivel de referinta (care va trebui sa tina seama de multitudine de factori de la nivelul veniturilor din salarii si valori mobiliare pana la stagiul de cotizare si procentul aferent si care ar fi de preferat sa nu fie stabilit politic) in raport de care sa se poata judeca performanta unui fond devine urmatoarea provocare la nivel global pentru aceasta industrie.

Concluzionand as spune ca infailibilitatea unui sistem este o chestiune care tine de perceptie si de masa critica. Dar experientele ultimilor ani arata ca orice sistem (economic/financiar) poate sa dispara . Prin urmare inchei citandu-l tot pe Nassim Taleb „ Citizens should not depend on financial assets or fallible “expert” advice for their retirement. Economic life should be definancialised. We should learn not to use markets as storehouses of value: they do not harbour the certainties that normal citizens require. Citizens should experience anxiety about their own businesses (which they control), not their investments (which they do not control).” Nassim Taleb - Ten principles for a Black Swan-proof world.