Azi dimineata, asa cum spuneam si ieri, dupa cateva luni de inactivitate pe blog, am cercetat sa vad si eu de unde mai vin cititori catre mine. Am descoperit un trafic sporit din partea lui Haotik, ocazie cu care am aflat si eu ca am luat locul II la categoria blogger in concursul/gala Prahoveanul anului. Trebuie sa recunosc ca m-am simtit magulit, dar cum nu am cautat niciodata sa aplic pentru asa ceva, si cum in ultimele luni am fost destul de inactiv am ajuns sa ma indoiesc, de faptul ca as fi meritat ceva. Afara doar daca, criteriile de judecata si de apreciere vizeaza vreo zona din cele pe care le acopar si pe care putina lume intre bloggeri romani o cultiva.
Ii multumesc lui Haotik de bunele ganduri si cu drag ii cedez locul care poate ca il merita, sau poate doar si-l doreste. Ce nu pot sa trec cu vederea e o replica, in comentariile la acest post, la care fac referinta, pe care am auzit-o in povestile mai multor prieteni, ultima perioada. Preponderent aceasta replica, multi prieteni mi-au spus ca au "gustat-o" in momentul in care au incercat sa aplice pentru o pozitie de lider intr-o organizatie (indiferent de organizatie si ca sa fie clar pozitii neremunerate).
E vorba de o replica care face parte din paternul replicilor celebre si demne de cel mai iubit dintre pamanteni: "Da cine e asta sa fie ….. ca nu am auzit de el pana acum?"
Ca si cum doar faptul ca m-ar fi cunoscut m-ar califica sa fiu cineva. E bun criteriul asta, poate pentru detergenti, poate pentru orgolii si fitze de moment. Dar, hei, crestine, vorbim de oameni care exista fara ca tu sa stii de ei si care merita un respect prin simplul fapt ca sunt oameni! Si mai mult decat atat, poate ca merita un pic din curiozitatea ta pentru ca au facut ceva (nu neaparat pentru universul paralel al bloggerilor) sau doar pentru simplul fapt ca sunt altfel decat tine!
Si ca sa dau si un exemplu, in spiritul ziarului financiar iata o mana de "ne-cunoscuti" pentru care cateva sute de oameni au scos bani din buzunar si timp din calendar ca sa-i asculte aici. Ii cunosti pe toti? Ma-ndoiesc. Dar fiecare are o poveste, si toti avem o poveste. Si daca povestea fiecaruia s-ar materializa electronic ar fi o carte sau poate un blog. Si pentru ca tu sau altii nu ati auzit de ei nu merita atentie? Acelasi principiu e valabil pentru fiecare dintre noi!
Desi reactia a fost mult mai viscerala, in mintea-mi dupa ce am citit postul cu pricina, tonul s-a mai atenuat acum ca scriu aceste randuri. Dar ideea fundamentala ramane aceeasi: frumusetea blogurilor nu vine din perfomanta cu care unii reusesc sa stafideasca materia cenusie a celorlati in speranta ca doar… doar… ci din faptul ca exista. Miraculos si frumos!
Asta e ce nu au inteles conchistadorii, cautatorii de aur, educatorii de la Pitesti si mai nou unii dintre tinerii blogeri de 30 si ceva de ani.
Nu mai am intrebari pentru asta. Ci doar retorisme: se va termina oare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu