Miza unui top si criteriul celor mai iubiti dintre pamanteni

Azi dimineata, asa cum spuneam si ieri, dupa cateva luni de inactivitate pe blog, am cercetat sa vad si eu de unde mai vin cititori catre mine. Am descoperit un trafic sporit din partea lui Haotik, ocazie cu care am aflat si eu ca am luat locul II la categoria blogger in concursul/gala Prahoveanul anului. Trebuie sa recunosc ca m-am simtit magulit, dar cum nu am cautat niciodata sa aplic pentru asa ceva, si cum in ultimele luni am fost destul de inactiv am ajuns sa ma indoiesc, de faptul ca as fi meritat ceva. Afara doar daca, criteriile de judecata si de apreciere vizeaza vreo zona din cele pe care le acopar si pe care putina lume intre bloggeri romani o cultiva.

Ii multumesc lui Haotik de bunele ganduri si cu drag ii cedez locul care poate ca il merita, sau poate doar si-l doreste. Ce nu pot sa trec cu vederea e o replica, in comentariile la acest post, la care fac referinta, pe care am auzit-o in povestile mai multor prieteni, ultima perioada. Preponderent aceasta replica, multi prieteni mi-au spus ca au "gustat-o" in momentul in care au incercat sa aplice pentru o pozitie de lider intr-o organizatie (indiferent de organizatie si ca sa fie clar pozitii neremunerate).

E vorba de o replica care face parte din paternul replicilor celebre si demne de cel mai iubit dintre pamanteni: "Da cine e asta sa fie ….. ca nu am auzit de el pana acum?"

Ca si cum doar faptul ca m-ar fi cunoscut m-ar califica sa fiu cineva. E bun criteriul asta, poate pentru detergenti, poate pentru orgolii si fitze de moment. Dar, hei, crestine, vorbim de oameni care exista fara ca tu sa stii de ei si care merita un respect prin simplul fapt ca sunt oameni! Si mai mult decat atat, poate ca merita un pic din curiozitatea ta pentru ca au facut ceva (nu neaparat pentru universul paralel al bloggerilor) sau doar pentru simplul fapt ca sunt altfel decat tine!

Si ca sa dau si un exemplu, in spiritul ziarului financiar iata o mana de "ne-cunoscuti" pentru care cateva sute de oameni au scos bani din buzunar si timp din calendar ca sa-i asculte aici. Ii cunosti pe toti? Ma-ndoiesc. Dar fiecare are o poveste, si toti avem o poveste. Si daca povestea fiecaruia s-ar materializa electronic ar fi o carte sau poate un blog. Si pentru ca tu sau altii nu ati auzit de ei nu merita atentie? Acelasi principiu e valabil pentru fiecare dintre noi!

Desi reactia a fost mult mai viscerala, in mintea-mi dupa ce am citit postul cu pricina, tonul s-a mai atenuat acum ca scriu aceste randuri. Dar ideea fundamentala ramane aceeasi: frumusetea blogurilor nu vine din perfomanta cu care unii reusesc sa stafideasca materia cenusie a celorlati in speranta ca doar… doar… ci din faptul ca exista. Miraculos si frumos!

Asta e ce nu au inteles conchistadorii, cautatorii de aur, educatorii de la Pitesti si mai nou unii dintre tinerii blogeri de 30 si ceva de ani.

Nu mai am intrebari pentru asta. Ci doar retorisme: se va termina oare?

Din intelepciunea sugarilor – partea I

Lucruri demult stiute (n.a. si de noi) si parca prea devreme uitate

Trezirea:

Primul lucru care te frapeaza la un nou nascut este ritualul de trezire: se intinde mult, din toate madularele, scanceste putin zgomotos, dar placut, si spunem noi isi dezmorteste oasele. Aflu din lecturi paralele ca intelepciunea taoista precum si cea de sorginte yoghina (indiana) ne invata sa practicam acelasi mod de trezire (dealtfel caracteristic si la animale), procesul de adormire fiind oarecum unul reversibil. (nu intru aici in detalii dar cei care stiu cate ceva despre Pranayama inteleg la ce ma refer)

Cum ne trezim noi ca si adulti? De cele mai multe ori sarim in papuci, facem un dus, radem o cafea si o stergem in valtoarea cotidiana de parca fara noi nimic nu se misca in lumea asta.

Alimentatia:

Tot un nou nascut va fi in masura sa te invete pe tine ca si adult ca anumite nevoi de baza, in aceasta situatie, alimentatia, nesatisfacute la timp, creeaza o stare de nervozitate care se manifesta intr-un mod variat. Cu vremea, adultii disimuleaza destul de bine lipsa unor mese peste zi, dar comportamentul individual demasca in cele din urma irascibilitati care in functie de sex sunt etichetate fie misogin fie sexist.

Si tot aici despre „nemestecare”. Un bebelus care inghite lacom lapticul il bati pe spate iar „ragaiala” devine astfel un semn de tihnire a mesei proaspat luate. Ca adult inghitim repede, pe fuga, si nemestecand pana cand mancarea se omogenizeaza si devine o pasta usor digerabila de instestine si simpla eliminare a aerului pe unda dintre cele doua cai posibile devine sanctionabila de conduita sociala. (din cate stiu parca doar la japonezi si/sau chinezi a ragai dupa masa constituie un compliment pentru cel care a gatit masa).

Scaunul:

Preocuparile scatologice dispar cu timpul din bagajul cultural si de lucru al medicilor contemporani, ele ramanand un capriciu al geniului lui Dali in opere hazli citibile la betie. Cu toate astea: ritmicitatea, consistenta, culoarea si mirosul devin aproape sisteme de business inteligence pentru starea de bine a unui bebelus.

Ce se intampla la adulti? Cu cat mai constipati cu atat mai bine! Glumesc J Dar nici departe nu sunt de adevar. Nu suntem atenti la ce mancam si cu atat mai putin la ceea ce defecam. Tabu cultural sau predispozitie catre medii sterile in permanenta dezinfectate si frumos mirositoare oricare dintre astea ne duc intr-o zona in care pierdem accesul la o informatie extrem de valoroasa despre starea de sanatate a organismului pe care il avem in grija.

Somnul:

Cu somnul lucurile stau intr-un mare fel. Rigurozitatea ceasului biologic, la un sugar nou nascut, in care la fiecare 3 ore se serveste masa, in intervalul respectiv mare parte dormindu-se imi aduce aminte de doua lucruri. Modul de organizare al zilei liturgice prin ceasuri (unde la fiecare trei ore este un moment liturgic) sau despre modul de organizarea al zilei de lucru pentru Leonardo da Vinci sau Mircea Eliade. Bucatile de somn putine, la interval de trei ore, s-au dovedit stimulative pentru creativitate si generoase pentru cei care au abordat acest stil de viata, cu un timp pe care nu l-am avea altfel. Desi ne nastem cu un astfel de bioritm ajungem sa facem fata unor conveniente de tipul ziua-i pentru munca iar noaptea pentru ... desfrau J mult prea devreme. Rezultatul: te uti in oglinda seara sau dimineata si in agenda de lucru si constati singur.

Va urma!

Despre discursul jurnalistic si universalitatea limitelor

Una dintre primele lectii de jurnalism pe care le-am luat a fost aceea ca trebuie sa scriu cu cuvinte cat mai simple si pentru oameni care nu stiu nimic despre subiectul in cauza. Intrebarea mea legitima a fost atunci, bine bine, dar cum vor invata oamenii ca mai exista si alte cuvinte (= determinatii si sensuri care imbogatesc spiritual si nu numai). Raspunsul primit a fost acela ca oamenii nu vor citi ceea ce nu inteleg sau nu este interesant pentru ei. Cativa ani mai tarziu am gasit si explicatia intelegerii din perspectiva cuvintelor: "individul izolat se supune limbii pe care o vorbeste; el insusi si gandirea sa constituie produsul acesteia. El nu poate gandi cu precizie nimic din ce se afla in afara granitelor limbii." Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher. Citatul dateaza de pe la inceputurile lui 1800.

Atunci "a intelege"era probabil strict legat de a putea citi. Acum refuzul lui a citi ce nu intelegi se explica doar la un nivel al pulsiunilor vecine cu libidoul in scadere. Altfel cum "sa intelegi" succesul tabloidelor? NU-i asa?

Actiunea de dragul actiunii

"Tot ceea ce putem face pentru a determina o activare a copului striat este benefic [...] Acest lucru sugereaza ca recompensa cel putin se afla in actiunea insasi si nu in rasplata. [...] Placerea pe care o ofera banii este semnificativ sporita de munca realizata pentru a-i obtine" Gregory Berns - Satisfactia, Editura Nemira 2007.

Perfect aplicabil filosofiei antreprenoriale, schimba cu ceva datele problemei, aceasta judecata, in privinta factorilor motivatori identificati de Maslow? Sau conceptul in sine de recompensa trebuie regandit? complet...........

Comunicarea interna intre proces si semantica!

M-am uitat recent sa vad care sunt cuvintele cheie care genereaza trafic catre acest blog. Acum cateva saptamani/luni, la ordinea zilei era cuvantul si familia de cuvinte asociate cu "criza". De cateva zile insa, comunicarea interna preia fraiele. Prin urmare am cautat si eu la randul meu pe google sa vad ce spun altii despre comunicare interna.

Rezultatul sintetizat in aceasta digrama de proces, spune cumva ce trebuie sa faci, de unde sa o iei, altii trec in revista si cateva instrumente pe care le poti utiliza(voi reveni poate asupra acestui aspect). Totul este foarte frumos, bine documentat, dar am fost surprins sa vad ca absolut nimeni din primele rezultate considerate relevante de Google nu se uita asupra unui aspect care tine de semantica celor comunicate. 

Marea majoritate pare sa considere procesul de comunicare interna finalizat odata cu emiterea mesajului. Unii mai includ un pas final masurarea impactului/efectului avut ca urmare a mesajului transmis. Aproape la nimeni nu am vazut insa preocuparea despre ceea ce a fost efectiv inteles, si care au fost cauzele care au condus la intelegerea partiala/eronata a mesajului. Tine asta de comunicarea interna?

asa ca iata cateva nedumeriri

Situatia 1- un experiment simplu, deja celebru, cu mentionarea unui cuvant (care poate fi chiar un cuvant de tip categorie) pe care audienta este rugata sa-l imagineze: caine!!! fiecare dintre Dvs are o alta viziune despre cum arata ACEL caine.

Intrebarea 1-cum verificam si ce ne face sa credem ca orice am spune cat se poate de corect formulat (si gramatical si politic) este la fel de bine inteles de audienta? 

Intrebarea 2-cum putem testa care este tipul de discurs adecvat pentru audienta careia intentionam sa ne adresam?  

Intrebarea 3-Este mai relevant discursul, sau semantica textului?

Situatia 2- de regula atunci cand comunicam ceva, intre noi ca emitatori si ceilalti ca receptori se interpune un spatiu de comunicare, o media. Asa ca de fiecare data apar o serie de constrangeri suplimentare. La ce ne uitam atunci? Un exemplu: o situatie de criza, care necesita comunicarea catre marele public (indirect si pentru angajatii institutiei) prin intermediul mass media. Prin urmare, inainte ca mesajul sa ajunga la receptorii finali, va fi filtrat cu siguranta de mediu (media).

Intrebarea 1-ce ne poate asigura de faptul ca ceea ce transmitem corect si verficabil prin media, va fi inteles corect de receptorii finali? 

Intrebarea 2 -care este resortul (universal - particular pentru ca vorbim de TV, prin, audio, online etc), in caz ca exista unul,care face ca mesajul transmis sa fie receptat corect?

Intrebarea 3 -cu ce trebuie completat mesajul, pentru ca semantica lui sa poata fi suficienta indiferent de media utilizata?

deja-s prea multe intrebari... Aveti ceva raspunsuri? :)

simplitatea unei solutii atunci cand problema e complexa

Formula care a adus nefericirea pe wall street a fost inventat de un chinez. Si acum o stim cu totii, chiar daca nu o intelegem. Despre cum a reusit ea sa pacaleasca alesele minti de quanti din bancile de investitii gasiti in revista wired un excelent feature. Iar toata situatia asta ma duce cu gandul la o vorba de duh al celui care a avut o eroare de doar 15 ani in a proorocii acest moment, respectiv:

"There are some ideas so wrong that only a very intelligent person could believe in them" George Orwell.

Si pentru ca traim in era in care problemele covarsesc, mediatic cel putin, capacitatea de a (re)actiona inteligent in fata unor situatii de criza, stau si ma intreb oare cat de simpla, sau la indemana, trebuie sa fie o solutie ca sa ajungem sa ne uitam in gura altuia care poate ca are dreptate: "You don't need to hire a dog therapist, you just need to wake up at 7:00 am and open the f**ing door." Ozzy Osborne (cine-ar fi zis? :))

Keynes vs. Surowiecki

"Wordly wisdom teaches that is better for reputation to fall conventionally than to succed unconventionally." Keynes

Woudn't be this the the very one reason in proving where wisdom of crowds failed?