Chiar deloc nu ne mai doare?

Paradigmele fluxului de procese din spitalele romanesti

Un spital de urgenta in Romania anilor 2008: proceseaza o spitalizarea fara sa verifice daca exista paturi suficiente. Te trimite sa faci analize si sa astepti pe holuri, pentru ca scaune nu exista, in vederea identificarii faptului ca ai o problema urgenta. Deh, doar nu ai venit la urgenta pentru controale de rutina.

Ciclul este urmatorul:

• realitatea A: esti internat si stai pe hol sau pe marginea unui pat (alaturi de pacientul in curs de externare). 
  
• realitatea cruda AA: si daca dai bani nu gasesti locuri. (atentia distributiva costa, iar compasiunea se masoara unitatile monetare aferente "indulgentelor" de alta dat)
  
• realitatea si mai cruda AAA: si daca ai plati un serviciu privat iar nu gasesti locuri, trebuie sa te programezi. Daca nu stiai ca o sa ai o problema, te duci din nou la realitatea A.
  

Asa ca in Romania privata totul trebuie programat, iar in cea birocrata totul trebuie asteptat.

Iar in acest timp cu cinism ne traim optiunile de viata pe care nu le vrem pentru noi, dar pe care le tratam ca si cum nu ar fi ale noastre!

As prefera sa nu mai intreb, pentru ca asta ar insemna o revenire, dar nu te poti abtine sa nu te intrebi: chiar de deloc nu ne mai doare?