7 iunie 2010
scuze publice
Le multumesc celor care mi-au atras atentia si sper ca acest mesaj sa fie unul care sa consfiinteasca bunele intentii.
la ceas aniversar - o poveste despre aproapele nostru
Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
Când m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat:
Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom' profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat: Dom' profesor e de-acum fratele meu şi trebă să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre "cei buni" şi "cei răi", dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher - cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puşcăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea lui a fost un eveniment pe care gaşca trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: "puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie" ori "n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor" au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. "Dom' profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept" a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie - eliberatorul lui Mădălin.
În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică - lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.
Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu - idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin s-a şters tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.
În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toşi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
L-am privit cu atenţie - era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe Muntele Sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani ("ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul"). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate.
Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat: Dom' profesor, nu mă recunoşti?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani.
Mădălin? - l-am întrebat nesigur. Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată.
Știam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
Despre ce vorbeşti? - l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
Nu dom' profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ții minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent - o peşteră săpată în stâncă lângă mare. într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină puternică ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.
Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Șmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Gelu Frumuşelu.
Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.
Ieri însă sora lui Sile Șmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am expus acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.
Eşti nebun? - m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ţi ideea asta din cap.
http://www.jurnalul .ro/stire- special/cocalaru l-si-vinul- sfintit-540904. html
Daca o sa cautati cu Google o sa aflati ca el a a scos carte (un studiu sociologic) despre penitenciarele din Romania (lucru spus si in articol).
http://www.euroinst.ro/titlu.
Un prieten de al meu are numarul de telefon al lui Bruno Stefan de la un amic de al lui. Acesta l-a sunat si l-a intrebat daca povestea este autentica. A spus ca da, numai numele persoanelor au fost schimbate ca sa le pastreze anonimatul.
14 aprilie 2010
Din intelepciunea sugarilor – partea I
Lucruri demult stiute (n.a. si de noi) si parca prea devreme uitate
Trezirea:
Primul lucru care te frapeaza la un nou nascut este ritualul de trezire: se intinde mult, din toate madularele, scanceste putin zgomotos, dar placut, si spunem noi isi dezmorteste oasele. Aflu din lecturi paralele ca intelepciunea taoista precum si cea de sorginte yoghina (indiana) ne invata sa practicam acelasi mod de trezire (dealtfel caracteristic si la animale), procesul de adormire fiind oarecum unul reversibil. (nu intru aici in detalii dar cei care stiu cate ceva despre Pranayama inteleg la ce ma refer)
Cum ne trezim noi ca si adulti? De cele mai multe ori sarim in papuci, facem un dus, radem o cafea si o stergem in valtoarea cotidiana de parca fara noi nimic nu se misca in lumea asta.
Alimentatia:
Tot un nou nascut va fi in masura sa te invete pe tine ca si adult ca anumite nevoi de baza, in aceasta situatie, alimentatia, nesatisfacute la timp, creeaza o stare de nervozitate care se manifesta intr-un mod variat. Cu vremea, adultii disimuleaza destul de bine lipsa unor mese peste zi, dar comportamentul individual demasca in cele din urma irascibilitati care in functie de sex sunt etichetate fie misogin fie sexist.
Si tot aici despre „nemestecare”. Un bebelus care inghite lacom lapticul il bati pe spate iar „ragaiala” devine astfel un semn de tihnire a mesei proaspat luate. Ca adult inghitim repede, pe fuga, si nemestecand pana cand mancarea se omogenizeaza si devine o pasta usor digerabila de instestine si simpla eliminare a aerului pe unda dintre cele doua cai posibile devine sanctionabila de conduita sociala. (din cate stiu parca doar la japonezi si/sau chinezi a ragai dupa masa constituie un compliment pentru cel care a gatit masa).
Scaunul:
Preocuparile scatologice dispar cu timpul din bagajul cultural si de lucru al medicilor contemporani, ele ramanand un capriciu al geniului lui Dali in opere hazli citibile la betie. Cu toate astea: ritmicitatea, consistenta, culoarea si mirosul devin aproape sisteme de business inteligence pentru starea de bine a unui bebelus.
Ce se intampla la adulti? Cu cat mai constipati cu atat mai bine! Glumesc J Dar nici departe nu sunt de adevar. Nu suntem atenti la ce mancam si cu atat mai putin la ceea ce defecam. Tabu cultural sau predispozitie catre medii sterile in permanenta dezinfectate si frumos mirositoare oricare dintre astea ne duc intr-o zona in care pierdem accesul la o informatie extrem de valoroasa despre starea de sanatate a organismului pe care il avem in grija.
Somnul:
Cu somnul lucurile stau intr-un mare fel. Rigurozitatea ceasului biologic, la un sugar nou nascut, in care la fiecare 3 ore se serveste masa, in intervalul respectiv mare parte dormindu-se imi aduce aminte de doua lucruri. Modul de organizare al zilei liturgice prin ceasuri (unde la fiecare trei ore este un moment liturgic) sau despre modul de organizarea al zilei de lucru pentru Leonardo da Vinci sau Mircea Eliade. Bucatile de somn putine, la interval de trei ore, s-au dovedit stimulative pentru creativitate si generoase pentru cei care au abordat acest stil de viata, cu un timp pe care nu l-am avea altfel. Desi ne nastem cu un astfel de bioritm ajungem sa facem fata unor conveniente de tipul ziua-i pentru munca iar noaptea pentru ... desfrau J mult prea devreme. Rezultatul: te uti in oglinda seara sau dimineata si in agenda de lucru si constati singur.
Va urma!
29 ianuarie 2010
poezia de la macro
1 ianuarie 2010
twitter vs blog in 2010?
17 noiembrie 2009
Guanxi - la ei ca si la noi? sau viitorul linkedin-ului?
11 octombrie 2009
Criza in viziune marxista seamana atat de mult cu
15 septembrie 2009
lectia de popularitate - in online
7 septembrie 2009
2 septembrie 2009
Marketing for Sales: Cum cresti vanzarile in perioada de criza?
In 2009 majoritatea companiilor care au investit in marketing si publicitate au avut obiective direct legate de cresterea vanzarilor. Marketerii, oamenii de vanzari si managementul au devenit mai pragmatici si focusati pe rezultate.
La PlayTheBalls am derulat numeroase proiecte si campanii online centrate pe obiective concrete de vanzari. Internetul ofera avantajul targetarii, relevantei, optimizarii si a masurarii exacte, in timp real.
Am adunat experienta si studiile de caz intr-un workshop dedicat companiilor interesate de tactici de marketing care pot creste vanzarile. Cifrele recente de la SNA arata ca 3.7 milioane de romani sunt onlinedoar in mediul urban. Multe dintre deciziile de cumparare se iau exclusiv online, iar cifrele obtinute din vanzari directe pe Internet cresc foarte repede. Companiile vor trebui sa tina pasul cu aceste modificari in comportamentul consumatorilor sau sa cedeze o cota de piata in favoarea concurentilor care au o strategie online coerenta.
Lansam Marketing for Sales, un workshop centrat pe marketing online si procese operationale. Editia actuala, din 22 septembrie este adresata doar companiilor din domeniul serviciilor pentru a creste relevanta informatiilor si solutiilor prezentate.
Audienta cursului:
Beneficii pentru tine:
· Primesti soluţii concrete pentru cresterea vanzarilor
· Obtii informatii actuale la probleme actuale
· Afli cum poti integra marketingul online in strategia ta
· Parcurgi studii de caz actualizate
· Obtii bonus 2 ghiduri despre marketing si vanzari
· Interactionezi cu vorbitorii si participantii
· Primesti instrumente de lucru performante
· Iti oferim suportul de prezentare al workshopului
Vorbitori sunt: Ciprian Gavriliu - managing director PlayTheBalls, Razvan Tudor – Ollin Proiect si Mihnea Pretorian – Marketing Manager Allianz Direct.
Ocupă-ţi un loc acum la eveniment!
Te aşteptăm.
14 august 2009
sarata lui Monteoru... brand de Romania




Sunt cinic, stiu, si in statiune mai sunt cateva pensiuni dragute si case de oaspeti probabil primitoare. Dar, cu o floare nu se face primavara si nici turismul cu localnici. 5 august 2009
online - tacerea nu-i de aur
2 iulie 2009
Criza, stress, munca - jurnalism de Romania
1. In ce măsura a schimbat actualul context economic atitudinea angajaţilor la serviciu?
În mare parte, majoritatea angajaţilor se confruntă cu un stres suplimentar generat de un volum mai mare de muncă pe fondul unei lipse de certitudini privind viitorul individual din punct de vedere economic şi profesional. Această incertitudine apare pentru că actualele circumstanţe economice permit aproape oricărui angajator (în această situaţie intră acum chiar şi instituţiile de stat) să considere că anumite poziţii (se poate înţelege, după caz, că e vorba chiar de anumiţi angajaţi) nu mai sunt necesare sau pot fi externalizate.
2. Ce fel de comportament au acestia in momentul de fata in relatia cu sefii? Sunt mai umili? Comenteaza mai putin sarcinile care-i deranjeaza?
Modul de reacţie este influenţat direct de cultura organizaţională a firmei de care vorbim dar şi de personalitatea managerului. Nu cred că se pot face generalizări din acest punct de vedere.
3. Este indicata o schimbare de atitudine?
Atitudinea poate fi privita din câteva perspective, iar din acest punct de vedere se poate spune că schimbările necesare sunt de mai multe feluri.
Din perspectiva managementului:
Va fi extrem de important să fie identificaţi factorii care generează succesul organizaţiei şi resursele care sunt necesare pentru realizarea acestui deziderat. Una dintre resurse este cea umană. Aprecierea greşită a performanţei individuale şi stabilirea unor obiective personale (MBO – management by objectives) nerealiste sunt două dintre cauzele sigure ale eşecului organizaţional. În plus, utilizarea comunicării interne, ca instrument de management, va fi unul dintre ingredientele care vor face diferenţa pe termen mediu şi lung pe de o parte în parcurgerea schimbărilor de natură organizaţională iar pe de altă parte în atragerea şi retenţia capitalului uman.
Din perspectivă angajatului:
Un om informat face cât doi, însă unul motivat poate conduce 100. Ce vreau sa subliniez este faptul că într-o perioadă de criză ca cea pe care o traversăm singurele cauze care generează abateri de la prognoză, dar care pot fi direct influenţate sunt cele de natură internă: organizare, procese, proceduri etc. Cu alte cuvinte modul organizaţional de răspuns la o situaţie de criză se bazează exclusiv pe modul în care organizaţia în ansamblul ei este antrenată să răspundă. Fără oameni informaţi şi motivaţi orice alt efort este de prisos.
4. In ce masura are aceasta schimbare efecte pozitive si efecte negative?
Despre efectele pozitive si negative ale crizei nu se va putea vorbi decât postfactum. Dat fiind faptul că este prematur de analizat acest lucru putem doar constata în ce măsură istoria se repetă şi să învăţăm din acest aspect.
Spre exemplu dacă ne uităm ce s-a întâmplat în spaţiul occidental în ultimii 30 de ani, în privinţa crizelor de pe piaţa muncii cu precădere, observăm că ele s-au replicat cu o întârziere de cca 10 ani şi în piaţa muncii din Estul Europei (în cazul de faţă al României). Acest lucru a fost în egală măsură amplificat şi de progresul tehnologic care a făcut posibilă automatizarea a foarte multe dintre activităţile care necesitau implicarea forţei de muncă umane. Caz particular: industria minieră britanică în anii 80 (când practic o serie întreagă de comunităţi au rămas fără nicio sursă de subzistenţă în urma închiderii minelor)– vezi ce s-a întâmplat în restructurarea acestui sector în România anilor 90. Exemplele pot continua şi cu agricultura anilor 70-80 în statele europene (ca număr de persoane implicate) faţă de ce se întâmplă acum în satele româneşti (dispariţia forţei de muncă tinere, mecanizarea, dezvoltarea unor culturi intensive, apariţia culturilor modificate genetic etc.). Aproape că nu există domeniu al activităţi economice care să nu fi fost afectat. Am putea chiar generaliza spunând că populaţia lumii este în creştere pe fondul scăderii numărului de locuri de muncă necesare pentru meseriile tradiţionale. Acest fapt nu a afectat şi „gulerele albe” pentru că aici diversificarea şi specializarea de nişă pe profesii care în urmă cu 10 ani nici măcar nu existau a făcut ca acest domeniu să fie aparent unul stabil.
Totuşi, acum, a venit şi rândul „gulerelor albe” să facă faţă unor provocări cu care generaţiile anterioare nu s-au confruntat (mitul slujbei de birou, cu precădere în administraţie a fost considerat din totdeauna ca exemplul unei poziţii extrem de stabile, dar el nu mai are aceeaşi relevanţă).
Aceste provocări implică acum o flexibilitate sporită şi o învăţare permanentă pentru o continuă adaptare. Spre exemplu: o meserie practicată astăzi (mă refer la mijlocul anilor 90 – aceea de operator calculator) dispare câţiva ani mai târziu (anii 2000 când necunoaşterea operării unui calculator devine la fel de inacceptabilă pentru angajator ca şi analfabetismul). De aici ar putea rezulta în ceea ce priveşte efectele viitoare un lucru bun.
În egală măsură însă acest proces poate fi unul mutilant mai ales dacă un angajat nu-l anticipează şi se trezeşte supracalificat pe o piaţă a muncii imatură şi cu nevoi extrem de specifice. Şi mai ales dacă nu este obişnuit să se privească pe sine însuşi ca pe un furnizor de servicii (chiar şi interne) şi nu este conştient că dacă nu ai clienţi (chiar şi interni) nu exişti.
20 mai 2009
Choses que nous manquent pour soit fier d'être Roumain!
J'ai visite Paris pour quelques jours et j'ai beaucoup des impressions et beaucoup des sentiments. C'est n'est qu'un périple spirituel et une perspective que je veux montre a tous mes amis.














